S Sulf

Sulful este un element cu funcţii specifice în creşterea şi metabolismul plantelor, fiind necesar sintezei aminoacizilor cu sulf (cistina, cisteina, metionina) şi proteinelor. El intră în constituţia unor vitamine (B1, biotina, tiamina) şi a coenzimei A, are rol în activarea enzimelor proteolitice şi în procesele de fixare a azotului de către leguminoase. În substanţele proteice şi în polipeptide, sulful este implicat în transformarea redox reversibilă a două grupări sulfhidrice (-SH) într-o punte disulfidică (-S-S-), reglând astfel potenţialul redox al celulelor şi ţesuturilor. De asemenea, contribuie la creşterea rezistenţei plantelor la ger.
Spre deosebire de celelalte substanțe nutritive secundare, cum ar fi calciul și magneziul (care plantele preiau ca cationi), S este absorbit în principal ca anion SO₄². De asemenea, sulful poate fi asimilat de aparatul foliar, din aer sub formă de dioxid de gaz (SO₂).

Știați că…

Ghid De Utilizare A Îngrășămintelor

Sulful este furnizat plantelor din sol prin materie organică și minerale, dar este adesea prezent în cantități insuficiente și în perioade neoportune pentru nevoile multor culturi cu un consum ridicat de sulf. Majoritatea cantității de sulf din sol este stocat în materia organică și nu pot fi folosit de plante până când nu este convertită în sulfat (SO₄²) cu ajutorul bacteriilor din sol. 
Anionul de sulf este mobil în sol, la fel cum azotul nitric, iar pe anumite tipuri de soluri, în urma precipitațiilor abundente sau a irigării intensive, acesta poate fi levigat în straturile inferioare fiind neaccesibil pentru sistemul radicular. Anionul de sulf poate să migreze din straturile inferioare a ale solului spre suprafață pe măsură ce apa se evaporă, cu excepția solurilor cu textura lutoasă, argiloasă, care poate fi lipsită de porii capilari. Această mobilitate a anionului de sulf face dificilă estimările analizei solului și utilizarea acestora ca instrumente predictive pentru necesitățile de fertilizare cu sulf.
Aplicarea fetilizanților cu sulf necesită a fi efectuată cu o deosibită atenție, pe solurile acide. Sulful având proprietăți de acidifiere puternică a solului. Este recomandat aplicarea sulfului împreună cu fertilizanții cu azot și la culturile sensibile producătoare de proteine și uleiuri. Cantitățile îngrășămintelor cu sulf nu trebuie să depășească 1/5 din norma recomandată de azot. 

Simptome De Deficit

Carența în sulf.  În multe cazuri manifestările simptomelor de deficienţă în S seamănă cu cele în N. Spre deosebire de simptomele deficienţei în N, la S manifestarea apare pe frunzele tinere din partea superioară a plantei, ajunse la maturitate şi rămân prezente chiar după aplicarea îngrăşămintelor cu N. Culoarea limbului şi a nervurilor devine verde gălbuie, culoarea galbenă nu este aşa de accentuată ca în cazul carenţei în N. Nervurile frunzelor, în special din partea superioară, capătă uneori o culoare mai deschisă decît ţesuturile învecinate plantele cu deficienţă în S sunt mici şi firave cu tulpina scurtă şi fragilă. Creşterea este întârziată, iar maturitatea la cereale este întârziată. Insuficienţa sulfului afectează accesibilitatea molibdenului, element esenţial în fixarea biologică a azotului. numărul nodozităţilor la leguminoase este mic şi implicit fixarea N atmosferic este redusă. Fructele nu ajung la maturitate şi rămân de culoare verde deschis. formarea uleiurilor în seminţe este redusă în cazul unei deficienţe în S, iar producţia scade. carenţa în sulf duce la scăderea aminoacizilor din cereale.

Toxicitatea în sulf. Excesul S poate provoca în condiţii reducătoare puternice cantităţi mari de acid sulfhidric (H2S). Plantele sunt sensibile la concentarţii mari de SO2 în atmosferă, astfel se consideră concentraţii normale în SO2, valori cuprinse între 0,1-0,2 mg SO2/m3, apar efecte toxice la valori care depăşesc concentraţia de 0,6 mg SO2/m3. Simptomele toxicităţii în S se manifestă prin pete necrotice pe frunze, care apoi se întind pe întreaga suprafaţă a limbului frunzei.

Deficit de sulf în grâu

Toate fotografiile sunt furnizate prin amabilitatea Institutului Internațional de nutriție a plantelor (IPNI) și de colectare a imaginii deficienței de nutrienți din culturi IPNI. Fotografiile de mai sus sunt un eșantion de o colectare mai mare, care oferă o eșantionare cuprinzătoare de sute de cazuri clasice de deficit de culturi de la parcele de cercetare și terenuri agricole situate în întreaga lume. Pentru acces la întreaga colecție, puteți vizita site-ul IPNI lui.