P Fosfor

Fosforul este un nutrient esențial în creșterea și dezvoltarea plantei, fiind atât parte a mai multor compuși esențiali cum ar fi enzime, fermenți, glucide etc. cât și catalizator în sinteza numeroaselor reacții biochimice ce se petrec în plantă. Fosforul se remarcă în special pentru rolul său în captarea și transformarea energiei solare în compuși vegetali utili precum ar fi a ATP, „unitatea energetică” a plantelor, ca componentă de bază a ADN-ului și ARN-ului „unitate de memorie genetică”.

Plantele preiau fosforul din sol sub formă de Ortofosfați (H₂PO₄⁻ și HPO₄²₄).

Știați Că…

1. Punct de creștere

Concentrația cea mai mare de fosfor în plante tinere se găsește zonele meristematice apicale. Pe măsură ce culturile se maturizează, majoritatea fosforului se deplasează și se înmagazinează în semințe și fructe.

2. Decolorare

Carența de fosfor la unele culturi, cum ar fi porumbul, tind să manifeste un simptom de decolorare.

3. Componență structurală

Fosforul se remarcă în special pentru rolul său în captarea și transformarea energiei solare în compuși vegetali utili precum ATP-ul.

4. Mobilitate

Fosforul este foarte mobil în plantă (nu ca în sol) el circulă atât prin xilem cât și prin floem. Atunci când planta suferă de insuficiența în P, acesta este translocat foarte ușor din frunzele mature către țesuturile tinere.

5. Sistemul radicular

Fosforul stimulează dezvoltarea timpurie a rădăcinilor și absorbția celorlalte elemente nutritive.

Ghid De Utilizare A Îngrășămintelor

Conținutul total de fosfor în stratul fertil de sol este scăzut, la scară modială fiind în medie doar 0,6%. După insuficiența în sol, este al doilea clasat macroelement (conținut mediu în sol de azot – 0,14%, iar Potasiu 0,83%). Din cauza accesibilității reduse a fosforului care e influențată de o serie de factori precum ar fi: valoarea pH-lui, umeditatea, concentrația materiei organice, textura solului etc., devine chiar macroelementul cel mai de negăsit în sol. Pentru a asigura o bună creștere și dezvoltare a culturilor este necesară aplicarea fertilizanților cu fosfor fie de origine organică (dejecții de animale, gunoi de grajd), precum și origine chimică (produse din rocă de apatite).

Aplicarea fertilizanților cu fosfor se efectuiază ca de obicei toamnă înainte de efectuarea lucrării de bază a solului, și primăvara concomitent cu semănatul, însă se aplică un îngrășământ ce are în compoziția sa și alte macro și microelemente. Dozele variază în funcție de necesarul de consum a culturii și cât de pronunțat e dificitul din sol (de la 50-100 kg/ha s.a până la 200-250 kg/ha s.a.), însă pentru stabilirea mai exactă a dozei se recomandă efectuarea unei analize a solului.

Simptome De Carență

Carența în fosfor. Creșterea plantei este afectată de insuficiența în P, prin întârzierea creșterii, ramificarea este stânjenită, sistemul radicular nu se dezvoltă, iar coacerea este întârziată. Plantele afectate de carența în P prezintă o pigmentare (antocian) roșie violacee a frunzelor și tulpinilor. Simptomele deficienței apar de obicei pe frunzele bătrâne. Apare o colorație verde albăstruie-violacee spre roșiatică care pot conduce către nuanțe de bronz și roșu. Insuficiența în fosfat în cloroplaste reduce procesul de fotosinteză. Datorită faptului că sinteza acidului ribonucleic (ARN) este redusă, sinteza proteinelor este de asemenea redusă.

Toxicitatea în fosfor. Cantități ridicate de P în plantă pot produce simptome de toxicitate, manifestate prin margini apoase ale țesuturilor frunzei, care în timp se necrozează. În cazuri severe de toxicitate în P rezultă moartea plantei. Excesul de P induce carențe secundare în Zn.

Citiți despre Azot Citiți despre Potasiu