Boală răspândită pretutindeni, fiind una din cele mai periculoase pe întreaga perioadă de vegetație, și care produce pagube anuale de până la 10 la sută din producție.
Se manifestă din toamnă, prin apariţia neregulată pe ambele părţi ale frunzei, şi pe teacă a unor pustule subepidermale cu uredospori, ovale, elipsoidale, sau circulare, de culoare brună-portocalie, care treptat se extind şi devin abundenţi în luna mai-iunie. Spre sfârşitul perioadei de vegetaţie, pustulele risipite neregulat şi acoperite de epidermă se înnegresc, iar în acestea formându-se teleutosporii.
Prevenire şi combatere.
Ca măsuri preventive de profilaxie şi terapie, în scopul reducerii gradului de infectare şi atac a plantelor de către agenţii patogeni, precum şi a densităţii numerice a speciilor dăunătoare de insecte, combaterii integrate eficiente se recomandă:
- efectuarea dezmiriştirii de vară şi a aratului adânc, pentru incorporarea în sol a resturilor vegetale şi a samulastrei;
- distrugerea samulastrei şi a resturilor de plante rămase pe câmp după recoltare;
- folosirea soiurilor rezistente şi a seminţelor sănătoase la semănat, tratate bine, folosind unul din produsele de uz fitosanitar recomandat şi autorizat;
- rotaţia culturilor şi respectarea asolamentelor;
- efectuarea semănatului boabelor tratate în epoca optimă pentru cultura concretă;
- amplasarea corectă a culturii în asolament cu respectarea cerinţelor şi părţicularitaților biologice de creştere;
- utilizarea corectă a fertilizanţilor (îngrăşămintele minerale şi organice, stimulatorii de creştere etc.);
- izolarea loturilor semincere de cele destinate pentru consum cu adunarea şi distrugerea spicelor infectate;
- curăţarea şi dezinfectarea combinelor înainte de utilizare;
- cosirea gramineelor spontane din vecinătatea culturilor cerealiere;
- recoltarea în termene optime ale culturilor cerealiere;
- efectuarea monitoringului fitosanitar pe tot parcursul perioadei de vegetaţie, pentru evidenţierea focarelor şi utilizarea eficientă a măsurilorde combatere;
- aplicarea tratamentelor chimice timp de vegetaţie utilizând unul din produsele de uz fitosanitar recomandat şi autorizat.