Molia verde a strugurilor (Lobesia botrana)

Vă Confruntați cu Această Problemă?

Dăunător larg răspândit şi periculos.

Se manifestă prin daunele provocate de către larve care iniţial rod bobocii florali şi boabele, inflorescenţele, înfăşurându-le cu fire mătăsoase formând cuibare în care se adăpostesc şi se hrănesc. Larvele de generaţia a II-a şi a III-a atacă boabele deja formate şi în faza de coacere, înfăşurându­le la fel cu fire mătăsoase favorizând infectarea lor cu putregaiul cenuşiu. La invazii puternice, recolta poate fi compromisă.

Prevenire şi combatere.

Printre măsurile de protecţie eficiente a culturii viţei de vie în sistemul de combatere integrată contra buruienilor, bolilor şi dăunătorilor se înscriu urmatoarele:

  • alegerea corectă a terenurilor pentru plantarea viţei de vie – suprafeţele cu expoziţii sudice, călduroase protejate de înghețuri etc;
  • folosirea pentru plantare a materialului săditor viticol sănătos;
  • devirozarea altoiului folosit în viticultură;
  • respectarea măsurilor de carantină fitosanitară în pepenierele viticole;
  • evitarea rănirilor mecanice ale plantelor în timpul cultivaţiilor;
  • cultivarea de soiuri rezistente;
  • colectarea şi distrugerea ramurilor atacate după tăierile în uscat;
  • stabilirea corectă a sarcinii de recoltă la butuci în dependenţă de potenţialul biologic al soiului;
  • aplicarea corectă, optimală şi echilibrată a îngrăşămintelor minerale, autorizate şi recomandate pentru viţa de vie în Republica Moldova, evitându-se excesul de azot;
  • aplicarea corectă şi în termenii optimali a măsurilor de combatere a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor folosind unul din produsele de uz fitosanitar recomandat şi autorizat, cu utilizarea în termene strict indicate a ultimului tratament până la colectarea roadei.

Program de utilizare a produselor de uz fitosanitar la combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor în tehnologia cultivării viţei de vie.