Făinarea sfeclei ( Erysiphe betae )

Vă Confruntați cu Această Problemă?

Boală larg răspîndită la sfecla pentru zahăr.

Se manifestă prin apariția pe părțile inferioare și superioare ale frunzei a unor pete acoperite cu depuneri albicioase. Treptat petele cresc ocupînd toată suprafața frunzei, iar frunzele par a fi presărate cu făină. Astfel de pete se pot forma și pe tulpini, glomerule. În a doua perioadă de vegetație, petele devin brune-negricioase, frunzele treptat se usucă. La atacuri puternice, pierderile pot fi mari.

Prevenire şi combatere.

Printre măsurile de profilaxie şi terapie care pot asigura o creştere normală a sfeclei pentru zahăr sunt:

  • pregătirea calitativă a solului înainte de semănat;
  • folosirea materialului semincer sănătos şi bine tratat cu unul din produsele de uz fitosanitar recomandat şi autorizat;
  • efectuarea semănatului în termene optime pentru cultură;
  • izolarea câmpurilor semincere de cele de producţie la cel puţin 1 km distanţa unul de altul;
  • respectarea rotaţiei culturilor cu revenirea pe acelaşi teren după 3-4 ani;
  • utilizarea fertilizanţilor autorizaţi şi recomandaţi pentru cultura sfeclei pentru zahăr în Republica Moldova;
  • colectarea şi distrugerea rămăşiţelor vegetale atacate la sfârşitul perioadei de vegetaţie;
  • curăţarea şi dezinfectarea depozitelor;
  • evitarea culturii sfeclei pentru zahăr pe terenurile alcaline şi uscate;
  • folosirea soiurilor rezistente;
  • aplicarea la timp, în perioada de vegetaţie a măsurilor de combatere utilizând unul din produsele de uz fitosanitar recomandat şi autorizat.