Acarianul roşu al pomilor (Panonychus ulmi Koch.)

Vă Confruntați cu Această Problemă?

Dăunează adulţii şi larvele, care colonează mugurii şi partea inferioară a frunzelor, unde se hrănesc înţepând şi sugând sucul celular din ţesuturi. În urma  atacului frunzele se despigmentează, formându-se pe partea superioară, mai ales de-a lungul ner-vurilor, pete mici albe-argintii, apoi albe-roşietice, care cu timpul confluează, acoperind tot limbul, din această cauză frunzele se usucă şi cad. Iernează în stadiul de ou pe ramurile pomilor, în crăpăturile scoar­ței și  pe formaţiunile fructifere. În condiţiile Republicii Moldova acest dăunător dezvoltă 7-8 generaţii.

Prevenire si combatere.

Tăieri de igienizare prin care se elimină şi se distrug ramurile care au ouă  hibernante. Tratamentele chimice de combatere a acestui dăunător se fac în funcţie de gradul de infestarec a pomilor. În cazul în care livezile sunt infestate puternic se recomandă să se efectueze tratamente atât în perioada repausului vegetativ al pomilor pentru a distruge stadiul hibernant cât şi în perioada de vegetaţie. În cazul când s-au înregistrat infestări slabe tratamentele chimice se fac numai în vegetaţie. În perioada de repaus vegetativ tratamentele chimice se aplică o dată la trei ani la depățirea pragului economic de dăunare (1000 ouă la 1 metru liniar de lemn), efectuându-se toamna căderea frunzelor sau primăvara la umflarea mugurilor. În perioada de vegetaţie se aplică tratamente chimice la avertizare: primul tratament se aplică la 3-5 zile după apariţia larvelor din oule hibernante al doilea – după căderea petalelor, al treilea şi următoarele se execută în funcţie de gradul de infestare  la mai mult de 5 acarieni pe frunză prin stropire în funcţie de dezvoltare a acarianului cu preparate – produse pentru combaterea tuturor stadiilor de dezvoltare a acarienilor (ovicid, larvicid, adulți).