Aspectul general:
Afectează plantaţiile de ardei dulci amplasate pe aceliaşi sole unde anterior sau cultivat tomate, vinete, ardei dulci, catraveţi şi alte culturi sensibile la acest patogen. În plantaţiile din câmp dar şi în sere şi solarii pe frunze apar decolorări difuze verzi-gălbui, de formă neregulată, izolate sau confluente, care alternează cu zone de culoare verde normal. Suprafaţa limbului este uşor gofrată. Pe frunze, peţiol şi tulpină, apar pete şi dungi necrotice de culoare brună, iar foliolele se curbează spre faţa inferioară. Pe fructele deformate apar pete decolorate, translucide, care devin brune cenuşii, uşor adâncite şi cu suprafaţă rugoasă, fără aspect comercial.
Prevenire şi combatere.
La apariţia afectării de acest patojen plantele din cultură atacate se distrug imediat, se înlătură şi se ard resturile vegetale rămase. Obligator se va respecta rotaţia şi alternarea culturilor cu revenirea culturilor solanacee pe aceiaşi solă peste cel puţin 3 ani. Se monitorizează calitatea şi cantitatea irigărilor, îndeosebi pe soluri grele şi slab aerate. Tratarea sau mocirlirea răsadului cu fungicide înainte de plantarea în sol. Serele şi solariile de cultivare a ardeilor vor fi dotate cu plasă contra dăunătorilor: păduchele verde al piersicului şi tripsul tutunului, care sunt vectori de acest virus.