Pătarea neagră a frunzelor – Alternaria brassicae

Vă Confruntați cu Această Problemă?

Simptomele de afectare a verzei de pătarea neagră a frunzelor – Alternaria brassicae

Aspectul general:

Afectează în câmp deschis. Plantele sunt atacate în toate fazele de dezvoltare. Primele simptome pot fi observate imediat după răsărire. Pe hipocotil apar pete liniare necrotice, brun-negricioase, de 1–2 mm lungime, iar pe cotiledoane se pot observa uneori pete necrotice, izolate sau confluente, neregulate sau circulare, de circa 1 mm în diametru. Pe frunze atacul se manifestă sub forma unor pete circulare sau elipsoidale, ce pot ajunge până la 1 cm sau mai mult în diametru, de culoare brun-cenuşiu. Frunzele atacate puternic se îngălbenesc şi, în cele din urmă, se usucă. Petele sunt înconjurate uneori de o zonă cu ţesut galben. Pe nervurile principale ale frunzelor, pe peţioluri şi pe tulpini petele au o formă alungită, liniară şi sunt dispuse longitudinal. Pe inflorescenţele de conopidă ciuperca produce pete brun-negricioase, care cu timpul capătă o nuanţă olivie, punctiformă sau de dimensiuni mai mari, ce pot acoperi parţial sau total inflorescenţa. La suprafaţa organelor atacate se observă apariţia fructificaţiilor ciupercii: conidiofori şi conidiile. Pe căpăţinele de varză la apariţia mai tărzie a afectării de patogen apar pete pete circulare sau elipsoidale de culoare brun-cenuşiu, care mai târziu formează o zonă de putrezire (zona de dezvoltare a fructificaţiilor ciupercii) cu aspect negru.

Prevenire şi combatere.

Dezinfecţia stratului nutritiv la creşterea răsadurilor; aerisirea serelor şi răsadniţelor, majorarea inervalului între udări.

Tratarea sau mocirlirea răsadului cu fungicide înainte de plantarea în sol. La semnalarea atacului se aplică preparatele recomandate.