Focul bacterian al rozaceelor (Erwinia amylovora),

Vă Confruntați cu Această Problemă?

Boală periculoasă care atacă un numar mare de specii din familia rozaceelor.

Se manifestă pe inflorescenţe, frunze, lăstari, fructe începând cu primăvara devreme. Florile se ofilesc, se brunifică şi se înnegresc, cad sau pot rămâne pe pom. Pe frunze se manifestă sub forma unor pete brune care mai apoi se extind pe întreg limbul. Lăstarii afectaţi au frunze moarte, persistente, par a fi arşi. Fructele bolnave se înnegresc – la păr şi se brunifică la măr. La infecţii puternice, pagubele sunt considerabile.

Prevenire şi combatere.

Printre măsurile care pot diminua dezvoltarea normală a dăunătorilor şi astfel ar contribui la protejarea recoltelor de fructe sunt:

  • alegerea corectă a terenului pentru plantarea pomilor fructiferi, arătura adâncă înaintea plantării;
  • cultivarea de soiuri rezistente;
  • tăierea şi distrugerea lăstarilor atacaţi, colectarea şi distrugerea frunzişului şi fructelor atacate;
  • combaterea buruienilor, folosind unul din produsele de uz fitosanitar recomandat şi autorizat;
  • utilizarea fertilizanţilor autorizaţi şi recomandaţi pentru plantaţiile pomicole în Republica Moldova;
  • se va evita producerea de răni pe fructe şi ramuri;
  • se va efectua la timp, tăietul în uscat a ramurilor cu dezinfectarea locurilor de tăiere şi înlăturarea ramurilor cu distrugerea lor;
  • se vor aplica la timp măsurile de combatere a bolilor şi dăunătorilor pe toată perioada de vegetaţie folosind produsele de uz fitosanitar recomandate şi autorizate, respectandu-se termenul de aşteptare de la ultimul tratament şi până la colectarea fructelor.