Dăunează larvele (omizile). Larvele tinere rod epiderma şi parenchimul frunzelor, înfăşurându-le cu fire mătăsoase, formând cuiburi, iar cele din ultimele vârste rod limbul foliar complet, lăsând doar resturile nervurilor. În cazul atacurilor puternice se produce defolierea totală a pomilor. Iernează sub formă de pupă atît în crăpăturile scoarţei pomilor, prin scorburi, pe garduri, pe pereţi, în stratul superficial al solului. Acest dăunător dezvoltă două generaţii pe an, iar în unii ani cu toamnă călduroasă şi de lungă durată poate dezvolta şi a treia generaţie, însă larvele nu reuşesc să se hrănească normal şi pier. Este prezentat ca obiect de carantină fitosanitară.
Prevenire şi combatere.
Respectarea măsurilor de carantină fitosanitară pentru a împiedica răspîndirea acestui dăunător. Răzuirea tulpinilor primăvara devreme şi arderea răzuirilor. Aplicarea brâielor capcană în jurul trunchiului şi arderea ulterioară a lor. Încorporarea infecţiei în sol prin arătura de toamnă și alte metode. Tăierea şi arderea ramurilor cu cuiburi mici (2-3 frunze cu omizi). Se recomandă tratamentele chimice în perioada de vegetaţie la apariţia larvelor-începutul formării cuiburilor (1-2 tratamente/generație).