Simptomele de afectare a verzei de mană – Peronospora brassicae
Aspectul general:
Afectează în câmp deschis şi spaţii protejate. Boala apare în toate fazele de dezvoltare ale plantelor, dar mai frecvent când acestea sunt tinere. Atacul poate fi cunoscut şi în răsadniţe, pe cotiledoane sau primele frunze, prin apariţia de pete mici, de formă neregulată, de culoare verde-gălbuie, apoi cenuşiu-brună. Pe faţa inferioară, în dreptul petelor, se formează un puf albicios cenuşiu reprezentând conidioforii şi conidiile ciupercii. La atac puternic petele pot să conflueze, ocupând suprafeţe mari din limb. După plantare, pe partea superioară a frunzelor pot apare pete colţuroase, cu dimensiuni variabile, de culoare verde-gălbuie, apoi brună-cenuşie. Pe partea inferioară, corespunzător petelor, apar fructificaţiile ciupercii. Frunzele puternic atacate se îngălbenesc, se ofilesc şi se usucă, iar uneori putrezesc. Pe căpăţini atacă atât frunzele exterioare cât şi interioare, se manifestă prin apariţia unui exudat măsliniu de culoare sur-neagră, care la infecţie puternică produce putrezirea umedă a căpăţinilor.
Prevenire şi combatere.
Strângerea şi înlăturarea resturilor infectate de la cultura precedentă; revenirea pe aceiaşi solă a culturilor vărzoase peste cel puţin 3 ani; respectarea distanţelor de amplasare a câmpurilor de la plantaţii similare de culturi vărzoase; producerea şi plantarea răsadului sănătos, evitarea excesului de umiditate şi irigării prin aspersiune pe timp rece. În teren protejat se va asigura respectarea obligatorie a parametrilor de microclimă şi ventilarea serelor – solariilor.
În răsadniţe tratamentele se aplică preventiv în scop de profilaxie, iar în câmp sau spaţii protejate la apariţia primelor simplome, pe timp ploios şi/sau în caz de afectare de grindină se aplică preparate recomandate.